Marți, 21 aprilie 2023,  se vor desfășura la Satu Mare „Atelierele CRED – Educația nonformală-actori, practici, perspective”, din cadrul ”Proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED  

Casa Corpului Didactic Cluj organizează, în colaborare cu Casa Corpului Didactic Satu Mare, în data de 25 aprilie 2023 atelierul „Educația nonformală-actori, practici, perspective”, în cadrul Proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți”. Este vorba despre un  proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, implementat de către Ministerul Educației, în cadrul căruia Casa Corpului Didactic Cluj, în calitate de partener, deține rolul de coordonator al Regiunii Nord-Vest.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, se implementează la nivel național și are 12 parteneri (instituții publice): Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), 8 case ale corpului didactic din fiecare regiune de dezvoltare și 3 inspectorate școlare județene.

În cadrul proiectului, la nivel național, sunt organizate 90 de ateliere, la care vor participa 4.500 persoane, cadre didactice din învățământul preuniversitar primar și gimnazial - dezvoltatori de curriculum (inclusiv în format digital), autori de manuale școlare sau de alte materiale didactice (inclusiv în format digital), reprezentanți ai partenerilor sociali. În Județul Satu Mare, Atelierul  CRED – Educația non formală-actori, practici, perspective, se va desfășura marți, 25 aprilie  2023, la Colegiul Național „Doamna Stanca” Satu Mare, fiind organizate simultan, atât cu prezență fizică (25 de participanți), cât și în mediul online. 

Mai multe detalii despre proiectul CRED și activitățile desfășurate sunt disponibile pe https://www.educred.ro/